Despre Bunica

               Bunicii mei au trăit peste optzeci de ani, bunicul ajungând să împlinească chiar înainte de a muri 93 de ani. În fiecare zi se trezea la 4 dimineaţa, mânca, după care pleca la muncă, avea grijă de animale, mergea la câmp, la adunat de  fân, semănat  sau cules de grâu sau porumb, depindea de anotimp. Pe la 10 -11 venea acasă, lua prânzul pregătit de Bunica, bea un pahar de vin curat sau o ţuică mică, de prune alburii, facută tot de Bunica, trăgea un pui de somn după care pe la 3-4 după amiaza relua munca pana hăt târziu în noapte. Deşi trecuseră printr-un război, printr-o colectivizare, prin necazuri ca toti omenii, nu erau blazaţi, aveau planuri şi gânduri de viitor. Bunicul la 93 de ani işi facea planuri să cumpere oi, să crească nişte vaci, pe care apoi să le vândă, cu banii să mai repare ceva prin curte.

            Deşi el era stăpânul casei, că de aşa era pe vremea lui, Bunica era cea care ţinea casa, care pregătea cel mai bun ostropel şi cel mai bun lapte cu colarezi.  Făcea mâncare proaspătă în fiecare zi, chiar şi după ce aveau frigider  şi nu mânca niciodată mâncare din conservă. Când pe la 10 ani mi-a zburat o unghie de la un picior , după ce am lovit cu sete, dar fără să vreau, un stâlp de înaltă tensiune  culcat în ţărână, ea m-a oblojit cu grăsime de porc, de s-a vindecat locul ca nou.

           Duceau o viaţă simplă, din care lipseau televizorul în exces, mâncarea din supermarket, nu auziseră de E-uri şi foloseau  soluţii simple şi la îndemână pentru diversele probleme casnice. Fără detergenţi minune , fără creme miraculoase.

            Sfaturile bunicii mele şi ale altor bunici  înţelepte m-am hotărât să le strâng aici.